Casa Națională de Asigurări Sociale anunță beneficiarii, că sâmbătă, 13 mai 2023, începând cu ora 14-00 reprezentanții instituției vor participa la Evenimentul dedicat Zilei Europei – 2023 - Orășelul Eur
Serviciul Fiscal de Stat va continua cooperarea cu Departamentul Trezoreriei Statelor Unite ale Americii, începută în anul 2017. Subiectul a fost discutat în cadrul unei întrevederi dintre directorul adjunct al Serviciului Fiscal de Stat dl Petru Griciuc și managerul de proiect, exp
Proiect: PDF DOC
Procedura de depunere a cererii privind stingerea obligației fiscale prin compensare şi/sau restituirea mijloacelor bănești va fi simplificată. O decizie în acest sens a fost aprobată de Executiv. Astfel, în contextul digitizării serviciilor publice prestate în f
Casa Națională de Asigurări Sociale amintește tuturor cetățenilor că pagina oficială a autorității www.cnas.gov.md reprezintă nu doar o sursă sigură și comodă de informație, dar și o platformă de a
La 28 aprilie 2023, activele oficiale de rezervă au constituit 4 852,82 mil. dolari SUA, în creștere cu 173,47 mil. dolari SUA în comparație cu 31 martie 2023, când acestea au însumat 4 679,35 mil. dolari SUA. Majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de: înregistrarea creditelo
Casa Naţională de Asigurări Sociale, conform graficului stabilit pentru luna mai, a finanțat astăzi indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, indemnizațiile de maternitate și alte prestații
Structura monedei naţionale în circulaţie la situaţia din 31 decembrie 2022: Sursa date Volumul numerarului în circulaţie la situația din 31 decembrie 2022: Sursa date Structura monedei naţionale în circulaţie la situaţia din 31 decembrie 2021: Sursa date Volumul numerarului în circ
Serviciul Fiscal de Stat a publicat pe pagina-web lista învingătorilor primei ediții (trimestriale) a concursului „Loteria fiscală” din anul 2023. În cadrul primei etape (trimestriale) a concursului din anul curent au participat 23 012 479 de tranzacții, efectuate cu cardurile banca
Lasă aici datele tale de contact! Revenim în maxim 24h să alegem împreună timpul și locul potrivit. Garantăm confidențialitatea datelor tale personale!