Serviciul Fiscal de Stat informează despre demararea procesului de verificare a obligațiilor fiscale neonorate ale persoanelor fizice cetățeni pentru perioadele fiscale 2019-2022. Persoanele vizate urmează să fie citate de către Serviciul Fiscal de Stat. În acest sens, persoane
Guvernatorul BNM, Octavian Armașu prezintă Raportul asupra inflației nr. 3, 2023
Casa Naţională de Asigurări Sociale informează beneficiarii despre finanțarea unui şir de prestații sociale pentru luna august, în valoare de peste 179,7 milioane lei. Astfel, conform graficul
Stimați contribuabili, Vă informăm că, serviciile fiscale electronice sunt din nou funcționale, urmare a finalizării procesului de reconfigurare a sistemelor informaționale „Declarație electronică”, „e-Factura” și „Contul curent al contribuabilului”. Astfel, comunicăm desp
Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 39% în primele 7 luni ale anului 2023 și constituie 30,4 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2022. Urmare a acțiunilor de conformare voluntară și
Serviciul Fiscal de Stat are ca prioritate să fie mai aproape de contribuabil, dezvoltând în acest sens noi mijloace de comunicare sigure și comode, pentru livrarea în timp real a informațiilor importante aferent domeniului fiscal. În acest sens, informăm despre implementarea s
La finele trimestrului II 2023, prețul de ofertă pentru bunurile imobile rezidențiale din mun. Chișinău a înregistrat o descreștere comparativ cu situația din trimestrul precedent. Indicele RPPI, la situația de raportare, a înregistrat valoarea de 140,4 la sută, fiind în descreștere cu 1,8 la sut
Tabăra de educație financiară „Dă sens banilor”, ediția a IV-a, organizată de către Banca Națională a Moldovei și Expert-Grup în perioada 07-10 august 2023, a reușit să adune peste 80 de participanți din diferite localități ale Republicii Moldova. Pe parcursul a patru zile participanții au expl
Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal al Republicii Moldova au semnat astăzi un acord de colaborare, care are drept scop dezvoltarea relațiilor de cooperare și acordarea suportului necesar în vederea sporirii eficienței în exercitarea atribuțiilor ce țin de competența instituț
Lasă aici datele tale de contact! Revenim în maxim 24h să alegem împreună timpul și locul potrivit. Garantăm confidențialitatea datelor tale personale!