Lichidatorii celor trei bănci în proces de lichidare întreprind în continuare măsuri în vederea valorificării activelor. Astfel, din data retragerii licențelor (16.10.2015) Băncii de Economii S.A., BC „BANCA SOCIALĂ” S.A. și B.C. „UNIBANK” S.A. și până la 30.09.2024 băncile în cauză au încasat mijl
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a primit astăzi, la sediul BNM, delegația Monetăriei Statului Român, condusă de directorul general, dl. Octavian Schen. Întâlnirea contribuie la consolidarea parteneriatului dintre cele două instituții, cu un accent special pe emiterea monede
Serviciul Fiscal de Stat reamintește persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care transmit în posesie și/sau în folosință proprietate imobiliară altor persoane fizice, inclusiv prin utilizarea platformelor Booking, Airbnb și altele, despre necesitatea o
În perioada 10-13 decembrie curent, la Chișinău se desfășoară cea de-a două rundă de negocieri pe marginea proiectelor Acordului în domeniul securităţii sociale între Republica Moldova şi Canada și Aranj
Casa Națională de Asigurări Sociale informează, că a fost finanțată plata pentru indemnizațiile de maternitate și pentru indemnizațiile de incapacitate temporară de muncă, în valoare totală de 83,3 mili
Peste 100 de participanți s-au reunit astăzi la Forumul Național „Educație financiară pentru toți” pentru a evalua rezultatele celei mai ample campanii de educație financiară din istoria Republicii Moldova și pentru a stabili direcțiile strategice viitoare în consolidarea culturii financiare în s
Banca Națională a Moldovei, în parteneriat cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, prezintă rezultatele Campaniei Naționale „Educație financiară pentru toți”, desfășurată cu sprijinul financiar al Programului USAID „Reforme Instituționale și Structurale în Moldova” (MISRA).
Serviciul Fiscal de Stat a identificat, potrivit datelor din Sistemul informațional al autorității, sume plătite în plus cu termen de prescripție expirat (6 ani), pasibile anulării în conformitate cu prevederile Codul fiscal. În acest sens, mai jos publicăm listele persoanelor
Stimați contribuabili, Vă informăm că, mesageria din cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” este integrată cu serviciul guvernamental de notificare electronică MNotify. Pentru a primi notificări de la Serviciul Fiscal de Stat trebuie să parcurgeți următorii pa
Lasă aici datele tale de contact! Revenim în maxim 24h să alegem împreună timpul și locul potrivit. Garantăm confidențialitatea datelor tale personale!