Guvernatoarea BNM, doamna Anca Dragu, s-a întâlnit la Basel cu noul guvernator al Băncii Franței, domnul Emmanuel Moulin

28 Iunie 2026

  Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, doamna Anca Dragu, a avut o întrevedere bilaterală la Basel cu domnul Emmanuel Moulin, noul guvernator al Băncii Franței. Discuțiile au vizat consolidarea parteneriatului interinstituțional, precum și sprijinul Franței pentru parcursul european al Republ

 

Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, doamna Anca Dragu, a avut o întrevedere bilaterală la Basel cu domnul Emmanuel Moulin, noul guvernator al Băncii Franței. Discuțiile au vizat consolidarea parteneriatului interinstituțional, precum și sprijinul Franței pentru parcursul european al Republicii Moldova.

La începutul întrevederii, guvernatoarea BNM l-a felicitat pe omologul său francez cu ocazia numirii în funcție și și-a exprimat aprecierea pentru cooperarea bilaterală dintre cele două bănci centrale, subliniind că Banca Franței rămâne un partener strategic și o sursă constantă de sprijin în procesul de aliniere a Republicii Moldova la standardele europene.

Astfel, semnarea, la 17 ianuarie 2025, a Memorandumului de Înțelegere dintre Banca Națională a Moldovei și Banca Franței a reprezentat un moment important în consolidarea cooperării bilaterale, intensificând schimbul de experiență, în special în domenii precum politica monetară, stabilitatea financiară, digitalizarea și reglementarea piețelor bancare și nebancare. De asemenea, guvernatoarea BNM a mulțumit pentru programele valoroase de instruire oferite de-a lungul anilor de Banca Franței prin intermediul Institutului Internațional pentru Bănci și Finanțe (IBFI).

În cadrul dialogului privind modernizarea infrastructurii financiare, doamna Anca Dragu a evidențiat progresele înregistrate în digitalizarea sistemelor de plăți. Integrarea în spațiul SEPA a demonstrat capacitatea Republicii Moldova de a implementa rapid standarde europene complexe. În primele 240 de zile de la lansare, plățile procesate prin SEPA au ajuns să dețină o pondere de 78,13% din volumul și 44,8% din valoarea tranzacțiilor transfrontaliere în euro.

„Prin alinierea treptată a legislației financiare la acquis-ul UE și prin implementarea efectivă a acestuia, BNM a contribuit semnificativ la îndeplinirea angajamentelor asumate față de UE, inclusiv în contextul implementării Acordului de Asociere, al asistenței macrofinanciare oferite de UE și, mai recent, al Planului de Creștere pentru Republica Moldova”, a menționat doamna Anca Dragu.

Întrevederea a reconfirmat dinamismul relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Republica Franceză. Guvernatoarea BNM a apreciat sprijinul constant oferit de Franța în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, evidențiind atât contribuția Grupului Agenției Franceze de Dezvoltare (AFD) la finanțarea unor proiecte strategice, cât și  rolul activ al Franței în cadrul Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova.

În încheiere, guvernatoarea BNM a reiterat angajamentul instituției de a continua armonizarea legislației cu acquis-ul UE  și de a avansa în procesul de recunoaștere a echivalenței cadrului prudențial de către Autoritatea Bancară Europeană (European Banking Authority – EBA), subliniind că stabilitatea cadrului macroeconomic și reziliența sectorului financiar-bancar oferă premise solide pentru atingerea acestor obiective.