Guvernatoarea BNM, doamna Anca Dragu, discută la Viena despre cooperarea privind supravegherea financiară și modernizarea sectorului asigurărilor din Moldova

25 Iunie 2026

  Astăzi, 25 iunie 2026, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), doamna Anca Dragu, a avut o întrevedere bilaterală la Viena cu doamna Mariana Kühnel, director executiv al Autorității Austriece pentru Piața Financiară (Financial Market Authority – FMA). Discuțiile au vizat consolidarea c

 


Astăzi, 25 iunie 2026, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), doamna Anca Dragu, a avut o întrevedere bilaterală la Viena cu doamna Mariana Kühnel, director executiv al Autorității Austriece pentru Piața Financiară (Financial Market Authority – FMA).

Discuțiile au vizat consolidarea cooperării dintre BNM și FMA, în special în domeniul supravegherii bancare și al sectorului asigurărilor, precum și schimbul de experiență în procesul de aliniere la regulile și practicile Uniunii Europene (UE).

Doamna Anca Dragu a punctat direcțiile prioritare ale BNM în procesul de integrare europeană, inclusiv alinierea cadrului de reglementare și supraveghere financiară la standardele UE, consolidarea supravegherii prudențiale și dezvoltarea unui sector financiar stabil, transparent și bine guvernat.

Un subiect important al discuțiilor l-a constituit cooperarea în domeniul asigurărilor, în contextul procesului de modernizare a cadrului național în acest domeniu și al alinierii legislației naționale la acquis-ul UE, inclusiv la principiile Directivei Solvabilitate II. Părțile au discutat despre importanța schimbului de experiență între autoritățile de supraveghere, dar și despre consolidarea dialogului instituțional în domenii de interes comun.

„Modernizarea sectorului financiar al Republicii Moldova presupune atât reguli aliniate la cerințele europene, cât și practici de supraveghere solide, capacitate instituțională și dialog permanent cu autoritățile de profil din Uniunea Europeană. În acest sens, cooperarea cu Autoritatea Austriacă pentru Piața Financiară este importantă în procesul de reformare a sectorului asigurărilor din Moldova, unde tranziția la standardele Solvabilitate II va consolida guvernanța, transparența și încrederea în piață. Obiectivul nostru este un sector al asigurărilor mai rezilient, mai bine supravegheat și conectat la spațiul european”, a subliniat doamna Anca Dragu.

În cadrul întrevederii, a fost evidențiată prezența capitalului austriac în sectorul de asigurări din Republica Moldova. Companiile cu acționariat majoritar austriac dețin peste jumătate din activele sectorului, fapt care contribuie la consolidarea transparenței și a bunei guvernanțe corporative, precum și la dezvoltarea unor servicii de asigurare moderne, competitive și adaptate nevoilor cetățenilor și mediului de afaceri.

Discuțiile au vizat și evoluțiile din sectorul bancar, infrastructura modernă de plăți, inclusiv integrarea Republicii Moldova în Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA) și dezvoltarea sistemului național de plăți instant MIA, precum și prioritățile BNM în contextul implementării Planului de creștere pentru Republica Moldova.

Autoritatea Austriacă pentru Piața Financiară este instituția de supraveghere financiară din Austria, având competențe în domeniul supravegherii băncilor, companiilor de asigurări, pieței de capital, societăților de pensii, infrastructurilor de piață și altor entități financiare. În acest context, dialogul cu FMA are o relevanță aparte pentru BNM, inclusiv prin prisma alinierii Republicii Moldova la standardele europene de reglementare și supraveghere financiară.