De la reforme la beneficii pentru cetățeni și economie: guvernatoarea BNM, doamna Anca Dragu, discută la Bruxelles cu înalți oficiali europeni
24 Septembrie 2026
Astăzi, 24 septembrie 2026, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), doamna Anca Dragu, are la Bruxelles o serie de întrevederi cu oficiali ai Comisiei Europene și ai Băncii Centrale Europene, dedicate reformelor din sectorul financiar și progreselor Republicii Moldova pe calea integrăr
Astăzi, 24 septembrie 2026, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), doamna Anca Dragu, are la Bruxelles o serie de întrevederi cu oficiali ai Comisiei Europene și ai Băncii Centrale Europene, dedicate reformelor din sectorul financiar și progreselor Republicii Moldova pe calea integrării europene.
Primele discuții au avut loc cu doamna Alexandra Jour-Schroeder, directoare generală adjunctă a Direcției Generale pentru Stabilitate Financiară, Servicii Financiare și Uniunea Piețelor de Capital (DG FISMA) a Comisiei Europene și au vizat progresele Republicii Moldova în alinierea legislației financiare la normele Uniunii Europene și cooperarea cu Comisia Europeană pentru implementarea reformelor.
Guvernatoarea a prezentat măsurile întreprinse și stadiul proiectelor de acte normative din domeniile de competență ale BNM, inclusiv cele privind libera circulație a capitalului, sistemele de plăți și serviciile financiare, precum și independența băncii centrale. Prin aceste reforme, BNM contribuie la integrarea europeană a Republicii Moldova și la consolidarea unui sistem financiar rezilient, sigur și aliniat la normele UE.
„Alinierea la normele europene înseamnă mai multă siguranță pentru economiile oamenilor, reguli clare pentru companii și servicii financiare mai accesibile. Am făcut pași concreți, iar colaborarea cu Comisia Europeană ne ajută în procesul de implementare eficientă a acestor reforme. Participarea la SEPA este un exemplu care ilustrează foarte bine ce înseamnă apropierea de Uniunea Europeană: transferuri în euro mai simple și cu costuri mai mici pentru cetățeni și companii”, a menționat guvernatoarea Anca Dragu.
Datele privind plățile efectuate demonstrează deschiderea pieței din Republica Moldova față de integrarea in Zona Unică de Plăți în Euro, SEPA. În primele 11 luni de la conectarea operațională la SEPA, prin acest sistem au fost efectuate 1,1 milioane de transferuri, reprezentând peste 80 la sută din numărul tranzacțiilor transfrontaliere în euro.
Totodată, sistemul de plăți instant în lei moldovenești dezvoltat de Banca Națională a Moldovei, „MIA” - un proiect de referință la nivel regional - este utilizat astăzi de fiecare a doua persoană cu cont bancar, depășind deja 1 milion de utilizatori.
În cadrul întrevederii a fost exprimat interesul BNM pentru continuarea dialogului tehnic cu direcțiile generale din cadrul Comisiei Europene, astfel încât legislația aliniată la normele UE să fie aplicată eficient, iar modernizarea sectorului financiar să aducă beneficii concrete cetățenilor și economiei Republicii Moldova.
Tot astăzi, delegația BNM, din care face parte și viceguvernatoarea Tatiana Ivanicichina, are programate întrevederi cu doamna Maria Luís Albuquerque, Comisara Europeană pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și a Investițiilor, cu domnul Maarten Verwey, directorul general al Direcției Generale Afaceri Economice și Financiare (DG ECFIN) a Comisiei Europene și cu domnul Boris Kisselevsky, șeful Reprezentanței Băncii Centrale Europene la Bruxelles.