Casa Națională a finanțat prestații sociale în valoare de 290,1 milioane lei
14 Decembrie 2022
Casa Naţională de Asigurări Sociale informează, că conform graficului stabilit pentru luna curentă, a fost executată finanțarea unui șir de prestații sociale în valoare de 290,1 mln. lei. Astfel, a
Casa Naţională de Asigurări Sociale informează, că conform graficului stabilit pentru luna curentă, a fost executată finanțarea unui șir de prestații sociale în valoare de 290,1 mln. lei.
Astfel, au fost finanțate indemnizațiile adresate familiilor cu copii (indemnizaţiile unice la naşterea copilului, indemnizaţiile pentru îngrijirea copiilor până la vârsta de 2 ani, indemnizaţiile pentru creşterea copiilor persoanelor asigurate, indemnizaţia lunară de suport pentru creşterea până la împlinirea vârstei de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai mulţi copii născuţi dintr-o singură sarcină), dar și indemnizaţiile paternale.
Totodată, banii își pot ridica și beneficiarii de compensaţii destinate participanților la lichidarea avariei de la C.A.E. Cernobîl, indemnizații viagere și beneficiarii de ajutor de șomaj, etc.
Reamintim că, deținătorii de card bancar pot ridica banii de la instituţiile bancare, iar ceilalți beneficiari - din orice oficiu poştal, indiferent de domiciliu.
De asemenea, reiterăm că pe pagina web-oficială www.cnas.gov.md este disponibil serviciul electronic "e-Cerere - Indemnizaţii", care oferă posibilitatea de a aplica online la indemnizaţii adresate familiilor cu copii.
Pentru a fi la curent cu informații privind stabilirea, calcularea şi plata prestațiilor sociale, puteți accesa pagina web oficială www.cnas.gov.md, urmări postările noastre pe Facebook, Instagram și Telegram, dar și contacta Centrul de Apel al CNAS la numărul unic de telefon 022 - 257 - 777.