A fost semnat Acordul în domeniul securităţii sociale între Republica Moldova şi Regatul Spaniei

21 Iulie 2022

Astăzi, 21 iulie 2022, la Madrid, a fost semnat Acordul în domeniul securităţii sociale între Republica Moldova şi Regatul Spaniei și Aranjamentul  administrativ pentru aplicarea Acordului. Scopul A

Astăzi, 21 iulie 2022, la Madrid, a fost semnat Acordul în domeniul securităţii sociale între Republica Moldova şi Regatul Spaniei și Aranjamentul  administrativ pentru aplicarea Acordului.

Scopul Acordului și Aranjamentului Administrativ este asigurarea unui cadru de garanţii în domeniul asigurărilor sociale pentru lucrătorii migranţi din ambele state care desfăşoară sau au desfăşurat o activitate legală de muncă şi în prezent domiciliază pe teritoriul unuia din statele contractante.

Tratatele prenotate garantează cetăţenilor Republicii Moldova şi cetăţenilor Regatului Spaniei dreptul  o pensie pentru limită de vârstă, pensie de urmaş, pensie de dizabilitate cauzată de afecţiuni generale, pensie şi indemnizaţie de dizabilitate determinată de accidente de muncă şi boli profesionale din partea statului unde a lucrat legal. Cu alte cuvinte, persoanele care au activat legal vor avea posibilitate să-şi exercite în deplină măsură dreptul la pensie, indiferent de locul unde vor domicilia în viitor. Fiecare stat va aplica legislaţia naţională în domeniu și pensia va fi transferată lunar beneficiarului pe teritoriul statului în care acesta domiciliază la moment.

De asemenea, tratatele prevăd proceduri de totalizare a perioadelor de asigurare, adică permit cetățenilor Republicii Moldova să obțină dreptul la pensie chiar dacă nu dispun de stagiul de cotizare minim necesar realizat în statul nostru.

Tratatele urmează a fi ratificate de către ambele state.

Suplimentar, reiterăm că Acordurile internaționale în domeniul securităţii sociale bazate pe principii de proporţionalitate aplicate de către Casa Naţională de Asigurări Sociale sunt semnate cu România, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia, Lituania, Germania, Turcia, Republica Belarus. Acordurile semnate cu Grecia și Italia urmează a fi ratificate de către celelalte Părți contractante la Acord.